Primaria Targu Secuiesc a indepartat, in urma unei decizii a instantei din Brasov, trei steaguri secuiesti

Primăria municipiului Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, a îndepărtat steagul secuiesc de pe sediul instituţiei, precum şi alte două aflate în centrul oraşului, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Braşov.

secui

Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că, potrivit unei decizii definitive a Curţii de Apel Braşov, a fost îndepărtat steagul secuiesc de pe sediul instituţiei, dar şi două steaguri arborate, în 15 martie 2013, în centrul oraşului, lângă statuia lui Gabor Aron.

Bokor a afirmat că instanţa a dat câştig de cauză Prefecturii Covasna, care a solicitat obligarea conducerii Primăriei Târgu Secuiesc să îndepărteze cele trei steaguri secuieşti.

“30 mai a fost termenul până la care a trebuit să dăm jos steagurile, iar vineri am făcut-o”, a spus primarul, adăugând că cele două steaguri mari care au fost îndepărtate din centrul oraşului vor fi arborate într-o altă locaţie.

Pe de altă parte, în ultimele zile zeci de steaguri secuieşti au fost arborate pe casele particulare ale localnicilor din centrul municipiului, iniţiativa aparţinând reprezentanţilor filialei locale a Asociaţiei Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate.

În data de 15 martie 2013, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, au fost arborate în centrul oraşului Târgu Secuiesc două steaguri secuieşti de dimensiuni mai mari, în timp ce cel aflat pe sediul Primăriei era acolo de mai mulţi ani, din perioada mandatului fostului edil, Racz Karoly.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *