Sfantu Gheorghe: Pe 1 iunie se deschide strandul

La sfârșitul săptămânii, mai exact duminică 1 iunie se va deschide ștrandul din Sfântu Gheorghe. Primăria a ținut cont de o serie de observații făcute de vizitatori în sezonul trecut, și astfel anul acesta au apărut și câteva modificări.

strand-123

„Am construit alei între piscine, aceasta a fost una dintre cerințele de anul trecut. Scopul este acela ca cei care vin la ștrand să nu bage în piscine resturile de iarbă care li s-au lipit de picioare. De asemenea, anul acesta se pot cumpăra și abonamente de jumătate de zi, am avut sesizări din partea mai multor persoane care pot veni la ștrand doar jumătate de zi, așadar le-am răspuns acestor cerințe” – a declarat viceprimarul Tischler Ferenc.

Piscina mare va rămâne și în acest sezon așa cum a fost în anii trecuți. E drept, acesta va fi modernizat, însă lucrările vor începe doar după încheierea sezonului. Anul trecut, odată cu achiziționarea biletelor de intrare, vizitatorii au primit și un chestionar prin care erau întrebați dacă doresc ca piscina mare să rămână cu adâncimea de 2,5 metri, sau vor schimbarea acesteia în așa fel încât adâncimea să crească progresiv. Oamenii au votat și au decis să rămână adâncimea inițială, potrivită și pentru organizarea unor competiții sportive. Tischler a menționat că apa din piscina mare nu va fi încălzită nici anul acesta, astfel că temperatura apei va depinde de vremea de afară. (sursa: covasnamedia.ro)

Anul trecut numărul vizitatorilor a fost de 9.000 în fiecare săptămână, dar au fost zile cu 2.300 de iubitori ai bălăcelii care au ales să se răcorească la ștrand. Primăria Sfântu Gheorghe a deschis anul trecut ștrandul după o perioadă de renovări, valoarea totală a investiției fiind de 4 milioane de lei.

  1. “acesta va fi modernizat”?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *