Covasna: Copiii si adolescentii au sarbatorit Ziua Biodiversitatii

Zeci de copii preșcolari și două clase de elevi de liceu au participat joi la activitățile organizate de Asociația „Alutus” în parteneriat cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) cu ocazia Zilei Biodiversității.

covasna

Peste 70 de copii de la diferite grădinițe ale orașului au confecționat păsări din hârtie și au vizionat un scurt film despre păsări. Cei mici au fost încântați să vadă și să audă sunetul diferitelor păsări și au spus că vor mai veni și cu altă ocazie pentru a intra în lumea acestor viețuitoare.

Elevilor de liceu li s-a prezentat o expoziție de fotografii cu păsări, precum și un film pe tema protecției mediului în special în Rezervația Naturală Biosfera delta Dunării. Organizatorul Cătălin Lazăr s-a arătat mulțumit de eveniment, și a spus că vor mai organiza activități similare și de 1 Iunie.

„Mă bucură faptul că au participat și copii români și copii maghiari, pentru că păsările nu au naționalitate. A fost un eveniment reușit, și sperăm să avem același succes și la activitățile pe care le vom organiza de Ziua Copilului în Parcul Elisabeta. Și acolo vor fi ateliere de creație, vom aduce binoclu, lunetă, vom determina păsările” – ne-a declarat Cătălin Lazăr.

Ziua Biodiversității face parte din proiectul „Păsările. Aripile. Viitorul” implementat de Societatea Ornitologică Română – Sucursala Covasna „Falco Tinnunculus”, Cercul de Ornitologie „Mugurar” al Palatului Copiilor din Sfântu Gheorghe și Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus”. (sursa: Covasna Media)

Din același proiect mai fac parte două evenimente – organizarea celei de-a doua ediții a concursului de ornitologie „Cip-Cip” și a taberei ornitologice din Delta Dunării. Valoarea totală a proiectului este de aproape 40.000 de lei și este finanțat în special de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, în urma selecției naționale din cadrul segmentului „Spaţii verzi. Arii naturale protejate.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *