Brasovul ar urma sa fie al patrulea judet al tarii in acest an, din punct de vedere economic

PIB-ul estimat al Braşovului se ridică la 23,19 miliarde de lei, mult mai mare decât al Sibiului sau al Mureşului.

Braşovul ar urma să aibă anul acesta un Produs Intern Brut de 23,19 miliarde de lei, potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză. Într-un top al judeţelor, realizat de portalul econtext.ro, Braşovul ar urma să se claseze pe locul patru, pe primul loc fiind de departe Bucureştiul, cu un PIB de 148,98 miliarde de lei. Pe locurile doi şi trei ar urma să se situeze judeţele Timiş, cu un PIB de 32,61 miliarde de lei, şi Constanţa, cu 26,67 miliarde de lei. Braşovul ar urma să aibă anul acesta un PIB mai mare decât Prahova – 22,86 miliarde de lei, Cluj – 22,23 miliarde de lei, Argeş – 21,91 milioane de lei sau Iaşi – 21 de miliarde de lei. (sursa: BZB)
Sibiul, care trage să fie capitala Regiunii Centru, în locul Braşovului, se clasează abia pe locul 13, cu un PIB de 15,03 miliarde de lei. Mureşul, un alt judeţ al regiunii, se află pe locul 15, cu 14,3 miliarde de lei, în timp ce Alba ocupă locul 20 în aceste prognoze cu un PIB estimat de 11,9 miliarde de lei.
foto: vladonem

foto: vladonem

Judeţul Harghita este pe locul 29, cu un PIB estimat de 7,4 miliarde de lei, în timp ce judeţul Covasna ar urma să fie cel mai sărac judeţ al ţării, cu un PIB de doar 4,7 miliarde de lei.
  1. pib-ul, per total nu reprezinta,cel mai bine realitatea, ci pib-ul per capita, unde Bv 8600 de euro iar Sb 8011 euro, deci care e diferenta aia enorma, prietenii mei…

    Reply
    • Alexandru George May 22, 2014, 3:46 pm

      Diferenta e cea de aproape 600 euro, care raportat la numarul de locuitori face o diferenta mare. Iar Brasovul are cu 122.694 mai multi locuitori fata de Sibiu.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *