O asociatie din Sfantu-Gheorghe vrea sa boicoteze cumparaturile concitadinilor la Brasov

În replică, politicienii şi reprezentanţii mediului de afaceri şi ai sindicatelor din Braşov spun că este vorba despre o iniţiativă „infantilă” şi fără nici o miză, care nu va avea vreun efect concret.

Zilele trecute, aşa-numita Asociaţie a Tinerilor din judeţul Covasna (Harit), în parteneriat cu autoritătile locale din Sfântu-Gheorghe, a lansat o campanie privind împiedicarea locuitorilor din acest judeţ de a-şi mai face cumpărături în judeţul Braşov. Sub sloganul „Banii dumneavoastră valorează mai mult acasă”, reprezentanţii „Harit” doresc să îi determine pe covăsneni să îşi cheltuiască banii doar în judeţul lor.

Citaţi de un cotidian maghiar editat în Cluj-Napoca, iniţiatorii acţiunii de boicot susţin că ar fi realizat un studiu pe un eşantion reprezentativ de 500 de locuitori ai oraşului Sfântu-Gheorghe, iar 59% dintre aceştia au declarat că îşi fac cumpărăturile cel puţin de două ori pe an la Braşov, iar peste 20% aproape lunar. „În medie, un locuitor al oraşului cheltuieşte 338 de lei în Braşov, în condiţiile în care 80% dintre produse se găsesc şi în oraşul nostru. Astfel, 44% dintre covasneni cheltuiesc 300 de lei în Braşov, 47% între 300 de lei şi 500 de lei, iar 8% peste 500 de lei. Hainele sunt cele mai căutate produse în judeţul învecinat”, susţin reprezentanţii „Harit”.

Ei au anunţat că în următoarele trei săptămâni vor lipi mesaje „mobilizatoare” în română şi maghiară pe maşinile cu număr de înmatriculare în Covasna pe care le vor găsi în parcările supermarket-urilor din Braşov: „Prin faptul că îsi fac cumpărăturile într-un alt judeţ, cei în cauză împiedică dezvoltarea economică a judeţului nostru. Anual, 2,9 milioane de lei ajung din Covasna la Braşov”. Trebuie menţionat, însă, pentru ştiinţa „revoluţionarilor”, că impozitele şi taxele de la aceste supermarket-uri ajung la firmele-mamă, respectiv la Bucureşti şi de acolo în afara ţării…

Sursele citate au mai avertizat şi că vor amplasa bannere la intrarea în magazinele din Sfântu-Gheorghe cu mesajul: „Vă mulţumim că faceţi cumpărăturile într-un magazin local”.

sursa: Transilvania Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *